Sărbătoarea paștelui în casa mamaii
Share
Și uite-așa, mă pun din timp să deretic prin casă și să fac toate cele necesare sărbătorilor de Paște, să nu cumva să ne prindă Învierea Domnului nepregătiți.
E musai să fac curățenie de primăvară imediat cum se-nseninează, când timpul se îndreaptă!
Scot covoarele, schimb toate așternuturile din casă și spăl perdelele. Cu bătutul covoarelor m-ajută Tataie, dar de șters ferestrele casei, tot eu trebuie să mă încumet. Moșul se face nevăzut de cum termină niscaiva covoare de bătut și-l găsesc cine știe pe unde prin grădină. Alteori, când pripește soarele de dimineață, stă lăfăit pe câte-un scaun. Și eu nu mai pot de treabă!
Dar ce să-i faci?
Nepoții mă ajută la cărat una-alta de colo-colo. Că-s micuți și-i las să se bucure de primăvară. M-or ajuta când or mai crește nițel.
Până una, alta, mă-ncumet să le fac singură. Să găsiți curat când îmi treceți pragul și să fie Camera dichisită mai ceva ca de obicei. Că doar e sărbătoare!
Și-apoi încep și pregătesc dulciuri, bombonele mititele și câte și mai câte dintre prăjiturile care vă plac tuturor atât de mult! Să fie toate pe masa de Paște.
Și, ca-n orice casă românească, șade la loc de cinste cozonacul, pe care știu că trebuie să-l pregătesc în cantități măricele, căci cade imediat pradă poftelor nepoțeilor. Fac cu de toate – cacao și stafide, rahat, cu mac și chiar amestec ciocolată în aluat, să le fac poftele tuturor. Pe vremea mea, cozonacul era de-un singur fel, dar acum fiecare poftește la câte ceva și nu mă lasă inima să nu fac câți e nevoie.
Ouăle
Le vopsim din vreme, de joi, cum spune obiceiul. Roșii, albastre, galbene, mov, sidefate sau cu model, să fie cât mai vesele, ca să ne bucurăm de fiecare. Aici mă ajută cu toții, căci e mai mult o joacă, așa zic ei.
De pe masă nu lipsesc nici pasca, drobul sau friptura și vă dați cu toții seama ce mirosuri ademenitoare se-mpletesc prin jurul casei înaintea Paștelui. Eu mă satur de toate dinainte să le pun pe masă, dar mă fericește să-i văd pe toți mâncând cu poftă la masa de Paște.
În ziua de sărbătoare, scoatem toate bucatele pe masă, ciocnim ouă și ne bucurăm de fiecare om frumos care ne trece pragul casei. Cu gândul la această zi și la câte altele de aista fel, am pregătit rețeta Cafelei Musafirului, căci nu se cade să nu-i pui omului în față tot ce ai mai bun în casă. Cafeaua se prepară la ibric, la filtru și ca infuzie, dar gustul și aroma rămân aceleași, în special fiindcă prăjesc boabe noi dis-de-dimineață, ca să fie proaspete în ziua de Paște și câte zile mai primim musafiri.
Casa se-nveselește și fericirea ne cuprinde pe toți când stăm dimpreună la depănat amintiri în jurul mesei îmbelșugate.
Să vă bucurați, dragii Mamaii, de aceste sărbători minunate cu cine vă poftește vouă inimioara și nu uitați să puneți alăturea de bucatele voastre gustoase, o ceșcuță de Cafeaua Musafirului, pregătită de maica voastră cu grijă și presărată cu dragoste sinceră!