Plimbându-mă în Piața Amzei, strada Mendeleev, numărul 22, am dat peste un loc, unde nu credeam că este posibil să mai ajung. La prima vedere pare doar poarta unei case obișnuite. Dar odată ce te apropii, poți observa cheia, dar și harta. Căci sub cheie e trecut ”Camera din Față”. Și atunci știi că trebuie să ajungi într-o cameră! Și nu oricare cameră!
Mulți mi-ar fi spus să mă opresc. Alții ar fi râs de mine, zicând că nu mai există tărâmuri magice și că au existat cândva doar în povești. Curiozitatea mea a fost mai puternică decât frica de gura lumii. Așa că mi-am luat inima în dinți, am ridicat cu maaare grijă cheia și am deschis poarta, trecând cu nerăbdare pragul acelui loc neobișnuit. ”Am intrat în Camera din Față și m-am pierdut în timp”. (Livia Stoica)
Și când zic neobișnuit, credeți-mă pe cuvânt! Într-o lume în care toți alergăm să obținem, să construim și să tot avem, aici găsești ”oaza de liniște” de care ai atâta nevoie…(Alexandra Velniciuc)
Cum deschizi ușa, ești întâmpinat de două perechi de ochi a căror culoare nu o pot descrie. Ce pot spune este că îți pătrund în suflet și nu te mai poți lipsi de ele: Mamaie și Tataie. Cu un zâmbet larg cu șorțulețele curate, mirosind puternic a cafea proaspăt râșnită, Mamaie și Tataie te introduc în lumea lor, oferindu-ți ”muzică de calitate, cafea extraordinar de bună” (Dana Gh.), o ”extraordinară atmosferă, parfumuri, arome și multe unde pozitive. Nu este cafenea, nu este magazin” (Mihaela Mihai), este un tărâm vrăjit!
Drept în față, o masă măricică, pe care Mamaie și Tataie au dichisit cum au știut ei mai bine o râșniță de cafea, o puzderie de boabe de cafea, șerbet de trandafiri, ciocolată, bomboane, prăjituri proaspăt scoase din cuptor, ceșcuțe, farfuriuțe, tot ce vrei!
În stânga, un perete pliiin cu boluri de ceai, care mai de care mai bogat în arome și două-trei măsuțe, abia șterse de praf, pe care stă și așteaptă gazeta. Ah, era să uit! Tot în partea stângă, imediat cum intri, nu ai cum să nu observi tăblița neagră, cu ramă aurită, pe care se scrie ”esspresia magică”.
Partea dreaptă, e deosebită. Un perete negru, de care sunt agățate multe poze. Poze cu bunicii noștri, care au fost și ei tineri cândva. Poze ce descriu perfect fericirea și naturalețea vremurilor de demult. Când oamenii trăiau pentru a fi fericiți. 🙂
”Un loc minunat, un loc special, un loc cu soare, cu umbră, cu multă viață! Un loc de poveste!”. (Crina Senciuc) Și nu doar din cauza decorului. Nu! Omul sfințește cu adevărat locul, domnule! Modul în care ești tratat, servit, în care se ține cont de tine, ca individ… E senzațional!
Mulțumesc, tărâm fantastic pentru doza de fericire! O să mă țină până la o bună revedere…
