Sărbătorile sunt făcute pentru a trăi emotii. Emotia de a depăna amintiri, emotia de a construi altele noi, dar mai ales emotia de a mai petrece momente speciale alături de cei dragi, respectând împreună traditiile…
Îmi amintesc cum în fiecare an de Paşte, renunţam la orice joc, doar să stau în preajma mamei şi a bunicii când găteau. Bunica îşi lega şorţul tacticos cum îi place ei să o facă de fiecare dată, apoi se apuca de treabă cu o pasiune izvorâtă de unde numai ea ştia. De la drob şi friptură, până la delicioasa pască şi ouăle viu colorate, toate bunătăţile erau noi pe masă.
Ştia mamaie să păstreze obiceiul…
Spălate cu grijă, şterse cu oţet, fierte la foc domol, ouăle bunicii erau adevărate opere de artă. Le picta cu vopseluri atent alese din natură, folosind frunzuliţe proaspăt culese de leuştean sau mentă. Şi în timp ce ouăle defilau gătite într-un coş mare de paie, mamaie se ocupa de pască şi cozonac.
Pasca o frământa din făină curată de grâu, la care adăuga lapte, zahăr, drojdie şi ouă. Pe margini aşeza un colac împletit în trei, la mijloc făcea o cruce din aluat, simbolizând crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, iar între împletituri punea umplutura de brânză. Pasca ei avea forma rotundă pentru că se spunea că şi scutecele lui Hristos erau rotunde. De cozonaci se ocupau şi mamaie şi tataie. Erau ca doi copii, li se vedea in priviri!
El spărgea şi alegea nucile pentru cozonac şi la final, frământa cu putere aluatul, ca să dospească bine, iar ea ea îl privea atent, ca nu cumva să greşească ceva. Mirosul amintirilor prinse în bucate ne ameţeau pe toţi, dar mai ales pe bunicul care aştepta nerăbdător să vadă ce iese şi să guste din minunile făcute de bunica.
“-Ai răbdare copil cu barba sură! Şi oricum nu e totul pentru tine! Mâine ne vin copiii!”
Şi copiii nu aveau cum să lipsească de la această ceremonie. Degustam împreună din toate bucatele, râdeam, glumeam şi ne băteam pe ouă. Care pe care, să-l ia pe cel mai tare…