Nici nu aș ști cum să încep mai potrivit scrisoarea asta, după atîta absență. Mai ca mi-e și jenă, dar n-am ce face. Am revenit în scris, căci fizic am fost mereu prezenți în cafenea, muncind din zori și… până la ultimul vizitator. Am fost ocupată, ce să mai!
Știți care este farmecul timpului? Acela că aduce cu sine mereu alte și alte întâmplări. Și nu vorbesc aici cu euforia în gând, nu, deloc, căci timpul a adus alte și alte necazuri în lume, nebănuite pentru vremurile astea ce erau deja un pic tulburi. De parcă nu eram sătui de atâta amar și neajunsuri, le aduce timpul nemilos oamenilor și războaie. Viața își urmează cursul ei firesc, știu asta mai mult decât vă înșir eu aici cuvinte, însă tot ne mai surprinde, chiar și pe noi ăștia experimentați și roși de vreme.
Dar azi am să împrăștii voie bună și arome de cafea, ca de obicei, căci asta știu să fac cel mai bine acum, împreuna cu felul meu de a vorbi cu oamenii – deschis, prietenos și calin. Despre cafea aș putea vorbi mult și bine, ca și despre locușorul ăsta ce ne ține legați de suflete pe toți. Azi și mereu este despre cafea, în cafeneaua ce am clădit-o din drag pentru tradiții, obiecte de valoare incomensurabilă și oameni aproape. Astea toate la un loc.
Nu există cafea proastă, să îmi fie cu iertare pentru vocabular, ci există companie nepotrivită, lipsa pasiunii, neimplicare și ganduri prea grele.
CAFEAUA – ACEST MIRAJ AL DIMINEȚII CE NE VINE ÎN ÎNTÂMPINARE CU ZÂMBETUL PE BUZE MEREU
Știu că știi să faceți cafea la ibric, știu, că altfel nu ați mai fi aici, pe blogul meu. Am să-mi mai rup eu câteva bucățele din timp și vă mai spun odată cum se face cafeaua la ibric, pentru aceia dintre voi ce nu au mai fost pe aici. Si chiar de-ați fost, v-am povestit vreodată cum o facem noi? Și mai știu și că aveți acuma niscaiva ustensile super performante de cafea, ce fac treaba pentru voi cât ai clipi. Dar, vă întreb eu acum pe voi, unde este pasiunea?
CUM SE FACE CAFEAUA LA IBRIC?
În primul și-n primul rând, ai nevoie de cafea bună, proaspăt măcinată – Cafeaua lui Tataie, cafea ca nicio alta pe lume. Se poate prepara cu orice alta cafea, după gustul fiecăruia, macinata fin sa fie. Găsești în magazinul nostru online toate minunatiile de cafele, trebuie doar sa cauti.
Apucă un ibric din cupru, din acela cărămiziu, lucios și aspectuos, și pune apa în el. O să mă întrebi probabil câtă apă să pui. Apăi, cam câți musafiri ai – o ceașcă pentru o persoană. Daca mai cer, te descurci tu cumva. Pui cafeaua în apa rece – 14 grame la ceașcă sau 2 lingurițe cu vârf per ceașcă de apă.
Dai ibricul la foc mic și-o amesteci domol, cu descântec și cântec în gând, cu răsfăț și vorbe frumoase, ca să se facă minunea. Vei vedea apoi cum se adună în mijloc un “bănuț” de caimac auriu. E momentul să o iei de pe foc și s-o mai alini un pic cu o spatulă de lemn. Poate fi și-o linguriță, fiecare cu ce are la îndemână, după posibilități. Așa facem noi cafeaua la ibric de ani de zile – cu cafea din cea mai bună și descântătură. În lumea asta mare există zeci, poate sute, de astfel de povești, de cum să faci cea mai bună cafea la ibric. Noi așa știm și-așa o facem necontenit.
Este poate povestea cea mai fascinantă de istorisit și zău că nu mă satur vreodată să o spun. Cine rezistă tentației să-și bage nasul în ceașcă să miroasă? Unii mai eleganți dintre noi vor face valuri cu mâna, să aducă aburul la nas. Eu sunt mai curioasă din fire și nu las niciun simț neactivat în compania cafelei.
Iată și câteva sfaturi și trucuri pentru cafeaua la ibric, direct de la noi din cafenea:
- Musai cafea proaspăt măcinată – Cafeaua lui Tataie o recomandăm cu încredere.
- Pune cafeaua în apa rece
- N-o lasă să dea în clocot în ibric
- Ibricul din cupru mai sus menționat este cel mai bun pentru astfel de cafea – este un bun conductor de căldură
- Cafeaua pentru ibric se macină foarte fin
- Apa pe care o folosești să fie de calitate
- Și ultima, însă de o maximă importanță – cafeaua la ibric nu se bea, se savurează!
CAFEA, DAR ȘI OAMENI ȘI ATMOSFERA PE MĂSURĂ
Oricât de bună ar fi cafeaua și de aromată, fără compania oamenilor nu se întâmpla magia. Nu uita să fii bun, să faci glume, să faci ceva dulce pe lângă cafeaua ta la ibric și să împarți vorbe bune ori de cate ori este nevoie. Câteodată, tot ce avem nevoie este o ceașcă de cafea și-o vorbă bună. Știu, cafeaua merge bine și singur sau cu o carte alături, dacă ești cititor avid și cărțile îți sunt prieteni de nădejde.
Mă-ntorc la treaba să știți, că eu sunt multitasking, cum ar zice nepoțeii când cred ei că eu nu înțeleg ce-mi spun în limbi străine. Dacă-i face să râdă, cu atât mai mult mă bucur.
S-auzim de bine, la mare, la soare, poate, că veni și vremea bună.
Vă îmbrățișează cu drag, Mămăița de la Camera din Față!