La ‘cules’ de cafea…

La ‘cules’ de cafea…

“O discuție bună e fel de inspirațională ca o cafea neagră. Și la fel de puternică.” Anne Spencer

Arabica sau Robusta, cafeaua este o sursă delicioasă de energie și multă voie bună. 🙂

Indiferent de anotimp, undeva în lume se recoltează cafea. În unele țări aceste perioade sunt intensificate și concentrate într-un singur sezon, pe când în altele, se desfașoară în două etape distincte. Însă există și câteva zone în care recoltarea cafelei se face aproape pe durata întregului an.

Cu toții știm cum arată un bob de cafea prăjită, însă în realitate, un arbust de cafea ar fi greu de recunoscut. Acoperit cu frunze de culoare verde închis, cerate, în funcție de specii și varietăți, arbustul de cafea poate crește destul de mult în înălțime, până la 3 – 3,5 m. Dar în general, arbuștii sunt tunși la o înalțime medie de 1,50 m. Astfel, indiferent că va fi făcut manual sau mecanic, procesul de recoltare va fi unul eficient.

cdf

Fructele de cafea cresc grupat, în ciorchine, sub forma unor cireșe. Fiecare are două semințe care se transformă mai târziu în mult apreciatele boabe de cafea pe care le știm cu toții în urma recoltării și procesării lor prin diverse metode și este nevoie de aproape un an pentru ca ele să ajungă la maturitate.

Știați că pentru obținerea unui kg de boabe de cafea avem nevoie de 5-6 kg de cireșe.

 

raw coffee_cdf

Mulți experți afirmă că atenția și grija cu care fructele de cafea sunt culese în perioada de vârf a coacerii reprezintă elemente definitorii în ceea ce privește atributele produsului finit. Adică ale licorii pe care toți o savurăm cu atâta poftă… Orice etapă ulterioară nu face altceva decât să conserve aceste atribute, nicidecum sa le îmbunătățească.

Cea mai mare provocare pentru recoltarea unei cafele de calitate este topografia terenului, acesta fiind și factorul decisiv atunci când vorbim despre alegerea metodei: manuală sau mecanizată.

Recoltarea mecanizată implică utilaje care practic scutură arbuștii, determinând fructele să cadă. Deși foarte eficientă, din punctul de vedere al costurilor, această metodă influențează calitatea recoltei, întrucât alături de fructele coapte cad și  multe dintre fructele crude. Astfel, un proces mai elaborat pentru sortarea lor ulterioară este necesar.

Recoltarea manuală are loc acolo unde terenul nu permite accesul utilajelor mecanizate, sau în situațiile în care se dorește simplificarea procesului de sortare* a boabelor de cafea. Această manoperă este mult mai costisitoare, dar foarte potrivită atunci când se dorește o calitate superioară a recoltei.

Sursă de energie și un aliat al sănătății, cafeaua rămâne cu siguranță una dintre cele mai populare  și iubite băuturi din lume, indiferent de metoda de recoltare. Savurez-o acum! 🙂

*Sortarea fructelor se realizează manual în zonele izolate, cu recolte relativ mici. În centrele mari din zonele cu potențial si recolte semnificative, acest proces se desfășoară în bazine cu apă, boabele de cafea coapte scufundându-se, iar cele crude rămânând la suprafață și fiind apoi procesate separat.

Înapoi la blog