Bună ziua, dragii Mamii!
Eh, v-am surpins oleacă cu salutul ăsta serios, așa-i? Vă spun de la început ca să știți: așa te adresezi când nu cunoști persoana. Iar eu nu vă cunosc pe toți, deși tare mult mi-ar plăcea. Dar stați așa, că știți unde mă găsiți, că doar am scris și-o poezie despre locșorul fermecător de la Piața Amzei.
Cel mai tare mă bucură când vin oameni noi în Cămăruță, și se uită puțin pierduți, de parcă s-au întors în timp, și apoi vezi pe fețisoarele lor zâmbetul ăla larg, ca nepoțeii care vin la plăcinte și le miroase de la poartă. Ce bucurie!
Vremea-i blândă și călduroasă, deși a plouat nițel. Atât de cald, încât, în ogradă, bieții ghiocei au și ieșit. Ce-or crede, că acu’ acu’ dă căldura peste ei. Am avut o surpriză și mai mare când Tataie mi-a adus un buchețel baban de ghiocei, legați frumos, doar pentru mine. Mi-a zis că oricum ar fi înghețat sărmanii în grădină, că noaptea-i mai frig, uneori. Așa a fost mereu Tataie, manierat, n-am ce zice.
Mi-aduc aminte, acum că tot vorbim despre asta, din tinerețea noastră. Dacă aveți niște timp să ascultați, că știu că aveți de făcut câte ceva, da’ n-o fi foc 10 minute de stat la vorbe cu Mamaie.
Pe vremea mea se dansa mult. Orice sărbătoare era motiv de horă. Era alai mare pe uliță, cu zgomot, râsete și muzică la țambal. Băieții curajoși invitau fetele la dans, iar ele se îmbujorau cu foc când îi vedeau. Așa l-am cunoscut și eu pe Tataie, la o sărbătoarea în sat. Nu că zic, dar era cel mai frumos și mai voinic de acolo.
Lumea în sat era înțeleaptă. Nu arunca nimeni o vorbă rea, nu se ocărau oamenii una-două. Copiii făceau gălăgie mare, ca și copiii de azi, că doar de-aia sunt copii, dar Tataie le vorbea frumos, calm, cu multă băgare de seamă. Făceam totul cu răbdare și la timpul lor. Nu le grăbeam, nu aveam de ce, era vreme pentru toate. Seara stăteam de vorbă și depanăm toată ziua, cu tot ce fost bun și ce-a fost rău.
Așa am crescut eu copiii, cu calm și vorbă bună. Cu glume și voie bună la ordinea zile. Și-așa și-au crescut și ei copiii, cum au fost învățați. Un om bun se “plămădește” de acasă, până să ajungă în lumea mare.
Sfârșitul de iarnă era cel mai greu, căci erau mai năzdrăvani copiii ca niciodată. Cred că li se trăgea de la prea mult stat în casă. Le făceam atunci bunătăți, le fierbeam lapte, le făceam ceai, dar ce nu le făceam. Stăteau cuminți lângă sobă și sorbeau cu poftă și mâncau tot din farfurie. Drag îmi mai era de ei! Și acum cred că ar fi fost cuminti, căci ar fi avut telefoane, calculatoare și nu-i neapărat cel mai rău lucru.
Am căutat și eu pe internet și am găsit atât de multe lucruri pe care nu le știam. Da’ ce credeați, că eu nu știu cum e cu internetul ăsta? Mi-a arătat nepoțelul. Pare-se că cel mai bun ceai pentru vremurile acestea capricioase este ceaiul Rooibos Vanilla, cu cardamon, bucăţi de scorţișoară, de ghimbir, cuișoare, boabe de piper roz și bucăţi de vanilie.
Ceaiul Rooibos Vanilla e puțin dulce, cu o aromă subtilă de vanilie, ca să vă îndulcească și să vă parfumeze zilele mohorâte de februarie. Să nu uit să vă zic, nu are cofeină, deci îl puteți bea oricând, fără grijă.
Am aflat atâtea lucruri noi, de nu le pot ține pe toate pentru mine. Așa că, dragii mei, am aflat și câteva reguli de băut ceaiul.
Iată care-s regulile lumii de băut ceaiul:
- Trebuie să ai o ținută potrivită pentru băut ceaiul.
- Nu punem telefoanele pe masa cu ceai.
- Ceașcă se ține de toartă.
- Ceaiul se amestecă de sus în jos, nu în cercuri.
- Nu se bea din cană, cu linguriță în ea.
- Nu băgăm linguriță în gură după ce amestecăm.
- Farfurioară se lăsa pe masă când sorbim din ceai.
- Nu se suflă în ceai.
- Ceaiul se bea cu înghițituri mici.
- Se pun obligatoriu lângă ceai un fursec, două-trei… câte vrei.
Ultima e de la mine, dar e la fel de valoroasă.
Aducerea aminte e dulce câteodată, când ai amintiri plăcute, ce te fac să zâmbești și azi. Sfârșitul ăsta de iarnă să vă aducă răbdare, liniște și bunătate, că de cele lumești vă ocupați voi. Acum că v-am dat și informații valoroase despre ceai și cum sa beai ceaiul, pot să mă apuc de treabă liniștită.
Și, cum zicea cineva odată: dacă nu ar fi iarna, primăvara nu ar fi atât de plăcută!
